PNL Constanța i-a retras sprijinul politic președintelui Consiliului Județean, Mihai Lupu

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. FOTO Adrian Boioglu
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. FOTO Adrian Boioglu

Colegiul Director Județean (CDJ) al Partidului Național Liberal (PNL) Constanța a votat joi, 6 iulie, retragerea sprijinului politic acordat președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, în urma unei decizii luate de Biroul Politic Județean al PNL în ședința din 24 iunie.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții PNL explică această decizie, luată prin vot, ca o urmare firească a unui set de incompatibilități între ceea ce reprezintă valorile și principiile liberale pe de o parte și un șir continuu de devieri de la acestea, din partea lui Mihai Lupu.

„Județul Constanța a intrat în cea mai accelerată și consistentă etapă de dezvoltare din ultimii 30 de ani și acest lucru se vede cu ochiul limpede. În acest context, așteptările de la noi sunt și rămân foarte ridicate. Șirul nesfârșit de controverse dar și o lipsă de colaborare și comunicare dintre Mihai Lupu și colegii noștri din partid a dus la votarea retragerii sprijinului politic”, a subliniat președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

Votul consfințește decizia Biroului Politic Judeţean al PNL, care în ședința din 24 iunie, întrunit pentru a clarifica situația politică a președintelui CJ, a decis să convoace CDJ cu propunerea a-i retrage lui Mihai Lupu sprijinul politic.

„În perioada ce urmează este misiunea noastră să asigurăm un flux administrativ neîntrerupt între primării și Consiliul Județean pentru a continua să dezvoltăm toate localitățile din județul Constanța,” a mai spus Bogdan Huțucă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*