Peste 84.000 de pixuri, în valoare de 165.000 de lei, au fost găsite joi, într-un container în Portul Constanța Sud Agigea.
Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, comisar șef de poliție Petrișor Irimia, a declarat că joi, echipe comune ale polițiștilor de frontieră și ale Biroului Vamal, dar și cu reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au verificat un container sosit din China în Portul Constanța Sud Agigea și încărcat cu produse de birotică.
În urma acestei acțiuni, autoritățile au descoperit 84.000 de pixuri contrafăcute, în valoare de peste 165.000 de lei.
Cercetările în acest caz continuă fiind coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cadrele medicale sosite la locul unui accident petrecut în județul Maramureș, în care au fost implicați doi soți ce se întorceau de pe litoral, au constat că aceștia erau infectați cu coronavirus. Cei doi știau […]
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a constatat, miercuri, 4 noiembrie, creșterii incidenței cumulate în ultimele 14 zile peste pragul de 3 la mia de locuitori în localitatea Dumbrăveni. În localitatea Dumbrăveni, rata de […]
În urma avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferica accentuată, ce se preconizează a se manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pentru a interveni cu promptitudine în […]
Be the first to comment