Peste 60 kg de peşte fără documente legale au fost confiscate de poliţiştii de frontieră în zona Cernavodă

Podul Sfânta Maria din Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au descoperit un cetăţean român care deținea peste 60 kilograme de pește, fără documente legale.

În cursul zilei de 3 mai, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, la intersecția DN22C cu DJ223, județul Constanța, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau doi cetățeni români.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit, cantitatea de 62 kilograme de peşte, specia scrumbie. Astfel, pasagerul din dreapta, cetățean român, în vârstă de 39 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului București, a declarat că a achiziționat peștele de la o cunoștință, din județul Tulcea, fără a deține documente legale.

Cantitatea de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*