Percheziții la persoane care dețineau ilegal arme. Acestea au fost cumpărate din străinătate și nedeclarate la intrarea în țară  

Arme găsite la percheziții. FOTO Poliția Română

La data de 22 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționaliății de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare la locuințele a trei bărbați din municipiul Mangalia și orașul Negru Vodă.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

“Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în anul 2022, bărbații ar fi achiziționat armele din străinătate și nu le-ar fi declarat la intrarea în țară. 

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate trei arme neletale suspuse autorizării, respectiv o pușcă cu aer comprimat de calibrul 5,5 milimetri, 126 de proiectile, două pistoale cu aer comprimat de calibrul 4,5 milimetri, precum și muniție aferentă” – IPJ Constanța.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că cei trei bărbați nu sunt autorizați pentru deținerea, portul sau folosirea vreunei categorii de arme.

În cauză cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*