Percheziții în Mangalia pentru destructurarea unui grup de proxeneți și traficanți de persoane

Descinderi pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în contrabanda cu aur. FOTO cu rol ilustrativ

Procurorii suceveni ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat nouă percheziții domiciliare, pe raza județului Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Astfel, potrivit DIICOT Suceava, cei nouă suspecți, toți din municipiul Mangalia, au constituit în cursul anului 2017 un grup infracțional organizat și, în perioada august 2017 – martie 2018, au acționat în mod coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane și trafic de minori, membrii grupului obținând foloase patrimoniale importante în urma determinării și/sau înlesnirii practicării prostituției, precum și în urma exploatării sexuale a mai multor tinere, unele dintre acestea fiind minore.

„Concret, membrii grupului racolau persoane tinere de sex feminin din zona rurală a județului Constanța, care, în principal, proveneau din familii dezorganizate cu o situație materială precară și care erau transportate pe raza altor localități din țară – Suceava, Botoșani, Brăila, Buzău, Bistrița, Cluj-Napoca, Sibiu, Zalău, Arad, Baia Mare, Oradea, Târgu-Jiu, etc unde erau cazate în apartamente închiriate în regim hotelier sau chiar în unități hoteliere, unde întrețineau raporturi și acte sexuale contra cost cu diverși clienți, banii astfel obținuți revenind membrilor grupului”, precizează sursa citată.

În realizarea activității infracționale membrii grupului, sau chiar tinerele care practicau prostituția, instruite de aceștia, au postat anunțuri în mediul online. În ceea ce privește această activitate, membrii grupului le instruiau pe tinere cu privire la modul gestionării anunțurilor postate, astfel încât acestea să fie primele în lista de căutări afișată de site, urmărindu-se racolarea unui număr mai mare de „clienți” și, în final, obținerea unor sume mai mari. De asemenea, tinerele erau instruite cu privire la tarifele practicate, precum și cu privire la modul de abordare a „clienților”, membrii grupului stabilind aceleași tarife când acționau pe raza aceleiași localități. De exemplu, pe raza municipiului Suceava, membrii grupului impuneau practicarea unor tarife mai mari, respectiv 150 de lei pentru un singur act sexual normal sau oral (cu finalizare), 250 de lei pentru o oră și 400 de lei pentru sex anal, în timp ce pe raza altor localități ca Târgu-Jiu, Arad sau Oradea s-au practicat tarife mai mici.

Membrii grupării infracțional organizate, în baza unei înțelegerii anterioare, și-au stabilit localitățile din țară în care să acționeze eficient, având ca scop final maximizarea câștigurilor. Astfel, membrii grupului urmăreau ca în aceeași perioadă, pe raza aceleiași localități, să practice prostituția sau să exploateze sexual cel mult de 3-5 tinere, sens în care la diferite intervale de timp localitatea, respectiv locația, erau schimbate, membrii folosind metoda cunoscută cu denumirea de „touring” (turism sexual), ce presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spațiilor de cazare, precum și a orașelor în care persoanele de sex feminin au practicat prostituția.

„Totodată, prin folosirea acestei metode, membrii grupului nu atrăgeau atenția organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că aceștia nu acționau pe raza localității de domiciliu, iar documentarea și probarea activității infracționale era îngreunată în aceste condiții. Ba mai mult, aceștia acționau „din umbră”, sens în care le instruiau pe tinerele care practicau prostituția sau erau exploatate sexual cu privire la închirierea imobilelor, cu privire la postarea anunțurilor, cu privire la abordarea clienților și cu privire la modalitatea de remitere a sumelor obținute în urma întreținerii de raporturi sau acte sexuale contra cost, pentru a crea aparența că activitatea de prostituție se desfășoară de către aceste tinere pe cont propriu. Astfel, de regulă, în cazul închirierii de apartamente nu se întocmeau contracte în formă scrisă, deși membrii grupului erau cei care căutau astfel de locații și, uneori, îl contactau pe proprietar în vederea încheierii contractului. În general, tinerele care practicau prostituția erau folosite la activitatea de închiriere a apartamentelor sau a camerelor de hotel/pensiune”, au mai arătat procurorii DIICOT.

Persoanele vătămate erau supravegheate direct de membrii grupului care, prin modul în care erau organizați, urmăreau să aibă un control asupra acestora și a sumelor încasate de la „clienți”. În acest sens, membrii grupului locuiau în aceleași locații folosite la practicarea prostituției, le controlau prin intermediul telefoanelor mobile, în ipoteza în care nu se aflau în aceleași locații, le solicitau la diferite intervale de timp predarea sumelor de bani obținute, banii fiind remiși în mod direct. În unele cazuri sumele erau puse la dispoziția membrilor grupului prin intermediari sau prin intermediul unui serviciu de transfer de bani. Astfel, pentru a ascunde legăturile dintre membrii grupului și tinerele care practicau prostituția, banii erau transferați unor rude (părinți, frați, veri) sau persoane din anturajul membrilor (prieteni, concubine, etc.).

Ascunderea legăturilor dintre membrii grupului și tinerele care practicau prostituția, constituia o preocupare specială în cazul minorelor traficate, aceștia cunoscând că faptele comise față de minori sunt mai grave. Astfel, la postarea anunțurilor pe site nu se foloseau fotografiile care le reprezentau pe minore, așa cum se proceda în cazul tinerelor majore, ci se utilizau imagini descărcate de pe alte site-uri de profil care reprezentau persoane de sex feminin îmbrăcate sumar sau în lenjerie intimă, având fața blurată pentru a nu putea fi recunoscute.

Cei nouă suspecți vor fu duși la sediul DIICOT Suceava, în vederea audierii.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța, al luptătorilor din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*