Patru manifestări cunoscute publicului au încheiat primul semestru expozițional 2019 al ROMEXPO

Primul semestru expozițional 2019 al ROMEXPO s-a încheiat

În perioada 30 mai – 2 iunie, ROMEXPO a organizat patru manifestări de referință: TIBCO – Târgul internațional de bunuri de larg consum și BIO LIFE & STYLE – Expoziția pentru o viață verde, ANTIQUE MARKET II – Târgul de obiecte de artă și antichități și EXPO FUNERARE – Salonul pentru servicii funerare.

Evenimentele s-au desfășurat concomitent cu Bookfest – Salonul Internațional de Carte – un concept al industriei editoriale cu o vizibilitate considerabilă în rândul vizitatorilor Centrului Expozițional ROMEXPO.

Timp de patru zile, în Pavilionul B1 al ROMEXPO, numeroși vizitatori au avut ocazia de a testa, proba și achiziționa produse la prețuri speciale și au participat la o serie de activități conexe de interes.

TIBCO a reunit companii din România și din străinătate care și-au prezentat cele mai recente produse și servicii de pe piața bunurilor de larg consum și au contribuit la identificarea tendințelor din acest sector.

Expozanții au venit cu articole de calitate superioară, la prețuri de producător: textile și țesături decorative, haine şi accesorii vestimentare, preparate culinare, electrice și electronice, dar și multe creații hand-made.

Prin intermediul BIO LIFE & STYLE, ROMEXPO a promovat importanța unui stil de viață sănătos pentru adulți și copii, aducând în prim plan factorii care influențează starea de sănătate a fiecărui individ.

În cadrul expoziției, vizitatorii au primit sfaturi utile de la specialiștii din domeniu, au învățat cum să-și îmbunătățească sănătatea și calitatea vieții și au beneficiat de oferte speciale la produse naturiste, cosmetice și de curățenie, cărți de specialitate, produse hand – made și multe altele.

În plus, pe durata celor zile de manifestare, publicul a participat și la activitățile conexe organizate în scop educativ, pe teme precum: alimentația gluten free, cosmetica naturistă, arta culinară, terapia prin parfum, parenting alimentar, importanța sportului în viața adulților și a copiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*