Pașapoarte turcești cu ștampile de trafic contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră la Negru Vodă

Control de frontieră. FOTO Garda de Coastă Constanța
Control de frontieră. FOTO Garda de Coastă Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit doi cetățeni turci, care aveau aplicate în documentele de călătorie ștampile de trafic, susceptibile a fi contrafăcute.

În Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, s-au prezentat în cursul zilei de 8 aprilie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară, pasageri într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, doi cetățeni turci, în vârstă de 39, respectiv 47 de ani.

Cu ocazia controlului de frontieră, aceștia au prezentat două pașapoarte turcești în care erau aplicate ștampile românești de trafic, asemănătoare cu cele aflate în uz. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea ştampilelor, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, stabilind faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă ale unor ștampile autentice.

De asemenea, asupra unuia dintre bărbați, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere, având însemnele autorităților din Turcia, susceptibil a fi fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Au fost efectuate formalitățile pentru refuzul intrării în România, cetățenii turci întorcându-se pe teritoriul Republicii Bulgaria.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*