Parohia Sf. Ecaterina anunță că se va implica în reparațiile necesare apartamentelor afectate de incendiu

Incendiu la biserica din cartierul Tomis Plus

Parohia Sf. Ecaterina a anunțat că va implica în reparațiile necesare apartamentelor afectate de incendiul de la biserica din cartierul Tomis Plus.

Preoții parohiei au comunicat Arhiepiscopiei Tomisului că parohia Sf. Ecaterina se va implica în recuperarea prejudiciului, cât și în reparațiile necesare apartamentelor afectate de incendiu.

De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului a mai anunțat că preoții parohiei Sf. Ecaterina vor oficia slujbele religioase la paraclisul parohiei “Sf. Împărați” din zona km 4-5.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că 11 apartamente din blocul de lângă biserică au fost afectate de incendiu, patru dintre ele de flăcări, iar restul de fum. De asemenea, întreaga latura dinspre biserică a faţadei blocului a fost afectată de flăcări.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*