
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu autoritățile de frontieră bulgare, au reținut paisprezece persoane care nu își justificau prezența pe teritoriul României, în cadrul unei acțiuni comune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale la nivelul Uniunii Europene.
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 20.08.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat și reținut 14 persoane aflate ilegal pe teritoriul României. Verificările se desfășoară în cooperare cu autoritățile de frontieră ale Republicii Bulgaria, în baza măsurilor comune stabilite pentru limitarea fenomenului migrației ilegale.
Cercetările în acest caz sunt efectuate de către polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului investit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Be the first to comment