FOTO Salbă de medalii obținută de sportivii de la CSO Ovidiu în cadrul fazei finale a Cupei României la haltere

Medalii pentru sportivii de la CSO Ovidiu în cadrul fazei finale a Cupei României la haltere. FOTO: CSO Ovidiu

Mai multe medalii de aur, argint și bronz au fost obținute de tinerii sportivi de la secția de haltere a CSO Ovidiu, în cadrul întrecerilor pentru Cupa României (faza finală, copii și juniori).

La concursul găzduit, în perioada 13 – 17 martie, de Complexul Național Sportiv de la Bascov, județul Argeș, CSO Ovidiu a participat cu șapte sportivi, la diverse categorii de vârstă, reușind să obțină rezultate notabile. Antrenorul și coordonatorul grupelor de juniori la haltere din cadrul CSO Ovidiu, Eduard Simineanu, spune că a fost o competiție acerbă.

„Calitatea competiției a fost foarte bună. Acesta a și fost obiectivul, să participăm într-o întrecere la un nivel înalt. Aici sunt sportivii de la cele mai bune 30 de cluburi de profil din țară și ne bucurăm că, încă o dată, reușim performanțe. Sportivii au concurat exemplar, ținând cont că s-au întrecut cu participanți de calibru si experiență, de asemenea multipli campioni”, a spus Eduard Simineanu.

Astfel, copiii antrenați de Eduard Simineanu au încheiat competiția cu două medalii de aur, trei de argint și una de bronz, însă toți sportivii deplasați la competiție au avut clasări între primii zece.

Astfel, din grup de juniori III, Nicoleta Dulce a cucerit Cupa României, la categoria 36 kg. De asemenea, George Tingan s-a clasat pe locul doi, la categoria 40 de kg, iar Andreea Lemnaru a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, la categoria 28 de kg. În plus, Rareș Amariei, la categoria plus 55 kg, a terminat în primii 10.

La juniori 1, under 20, Ionuț Gabriel Tucă, a ocupat locul 1, cucerind Cupa României la categoria 102 kg. Pe podium au mai urcat și Gabriela Brândușa Țurcanu, locul 2 la categoria plus 87 de kg, și Iona Țurcanu, care a obținut tot un loc 2, dar la categoria 81 de kg.

Câștigătorii s-au calificat direct în Finalele Naționale, care vor avea loc peste câteva luni.

Secția de haltere a CSO Ovidiu este înființată în anul 2013, iar activitatea este susținută de către Primăria Orașului Ovidiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*