Opt lucrări anulate, la concursul de titularizare din județul Constanța

Nouă sute de candidați s-au prezentat miercuri, 13 iulie, la proba scrisă din cadrul concursului de titularizare organizat la nivelul județului Constanța.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, au avut dreptul de a participa 1.030 de candidați, arondați pe trei centre de concurs – Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” – 363 de candidați, Colegiul Național „Mihai Eminescu” – 327 de candidați, și Colegiul Comercial „Carol I” – 340 de candidați. Din cei 1.030 de candidați, 130 nu s-au prezentat pentru susținerea probei scrise, 92 s-au retras, iar un număr de opt lucrări au fost anulate, conform procedurii ME nr. 29917/28.06.2022.

„Subiectele au fost distribuite către candidați în timp util. Din momentul descărcării acestora și până la distribuirea în prima sală din fiecare centru, s-a realizat tipărirea subiectelor, verificarea cu atenție a tipului de subiect și a calității tipăririi, astfel încât fiecare dintre candidații prezenți să beneficieze de subiecte lizibile, corespunzătoare solicitărilor la înscriere și în conformitate studiilor absolvite. Subiectele imprimate se multiplică în număr egal cu numărul de candidați pentru fiecare disciplină/ tip de subiect din centrul de concurs, se reverifică (watermark, calitatea imprimării graficelor etc), se numără pentru a fi introduse în plicuri distincte pentru fiecare sală și pentru fiecare disciplină din sala respectivă. Toate aceste operațiuni s-au desfășurat în 30-40 de minute de la primirea celei de-a doua parole pentru accesarea arhivelor”, au precizat reprezentanții ISJ Constanța.

La nivelul județului Constanța concursul s-a dat la 46 de discipline. Timpul alocat rezolvării subiectelor a fost de patru ore pentru toți candidații.

Numărul de posturi/ catedre vacante la nivelul județului Constanța este 228 pentru angajare pe perioadă nedeterminată, 163 în mediul urban și 65 în mediul rural. De asemenea, există și 1.692 de coduri ce reprezintă posibilități de constituire a unor posturi/ catedre vacante în una sau mai multe unități de învățământ, pentru angajare pe perioadă determinată – 917 în mediul urban și 775 în mediul rural, la care se adaugă 360 de posturi/ catedre rezervate, pentru angajare pe o perioadă determinată – 267 în mediul urban și 93 în mediul rural.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*