Statul Major al Forțelor Navale organizează, luni, 14 august, o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria celor care își dorm somnul de veci în adâncul apelor, la Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleza din Constanţa, începând cu ora 08.30 și la Monumentul Marinarului Erou de la Muzeul Marinei din Mangalia, cu începere de la ora 09.00.
La activități vor lua parte reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, Bisericii Ortodoxe Române, ligilor și asociațiilor profesionale ale marinarilor, veterani de război, ofiţeri în rezervă şi în retragere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Situația bugetelor locale din județul Constanța va fi reglată în următoarea ședință de Consiliu Județean, care este una extraordinară. Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară, pe data de 22 martie de la ora […]
IULIUS este o companie concentrată pe dezvoltarea și administrarea de proiecte de regenerare urbană, cu o experiență de peste 25 de ani în real-estate și cu investiții în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava ce depășesc […]
Aproximativ 100 militarii ai Forţelor Terestre, aparţinând Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, şi din Forţele Navale Române, reprezentate de Batalionul 307 Infanterie Marină, au participat la modulul de pregătire Platinum Eagle 18.2, din cadrul exerciţiului multinaţional […]
Be the first to comment