Accident nautic în stațiunea Mamaia – un skijet s-a izbit de stabilopozi. Un copil de 8 ani și tatăl său au fost răniți

Bărbatul rănit a fost preluat de echipajele medicale. FOTO CTnews.ro

Alertă în stațiunea Mamaia în zona hotelului Rex, acolo unde un skijet a fost scăpat de sub control și s-a izbit de stabilopozi. Acesta era condus de un bărbat care își plimba fiul de 8 ani pe mare.

Motocicleta SMURD, o șenilată și o ambulanță a SAJ Constanța au fost trimise pe plaja Rex, acolo unde două persoane – un adult și un copil au fost răniți în urma unui accident nautic. Potrivit martorilor, skijetul pe care se afla bărbatul de 47 de ani și fiul său a fost scăpat de sub control și a intrat într-un dig.

La ajungerea echipajelor medicale la locul solicitări, acestea au găsit un copil de 8 ani cu hematom la cap și un adult în vârstă de 47 de ani cu dureri de cap și tăiat la picior.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*