Marți, 13 august, Forțele Navale Române au activat o echipă de scafandri EOD de la Centrul 39 Scafandri pentru a interveni în zona Grindului Chituc, în urma primirii, în jurul orei 9.30, a unei sesizări din partea Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, cu privire la un obiect suspect eșuat pe țărm în această zonă.
„Din examinarea fotografiilor realizate la fața locului obiectul este, cel mai probabil, o mină anti-desantare, de tipul YaRM.
Zona este monitorizată și securizată, la acest moment, de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, în vederea limitării oricărui pericol.
Scafandri militari EOD din cadrul Fortelor Navale vor interveni, în cel mai scurt timp, în conformitate cu procedurile specifice, pentru clasificarea și neutralizarea minei” – Ministerul Apărării Naționale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Numărul refugiaților ucraineni cazați în stațiunile din sudul litoralului este în continuă creștere, astfel că la sfârșitul acestei săptămâni sunt aproape 800 […]
Primăria municipiului Constanța organizează licitație de vânzare, prin ofertă în plic închis, pentru valorificarea lotului de 201 de vehicule fără stăpân sau […]
Be the first to comment