Un incendiu a izbucnit, astăzi, 19 ianuarie, într-o gospodărie din Lumina, iar o femeie de 35 de ani a suferit un atac de panică.
Pompierii s-au deplasat la solicitare cu două ASAS și un SMURD. În momentul sosirii echipelor de intervenție ardeau bunurile din interiorul unei terase de vară și acoperișul acesteia, pe o suprafață de 100 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să stingă focul.
O femeie de 35 de ani a suferit un atac de panică, fiind asistată medical, dar a refuzat transportul la spital.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Liniştea sufletească este unul dintre cele mai preţioase daruri, iar sărbătoarea Crăciunului, unul din cele mai potrivite momente să-l primeşti. Chiar şi […]
Polițiștii constănțeni au indisponibilizat aproximativ 200 de kilograme de articole pirotehnice. Potrivit IPJ Constanța, în cursul zilei de ieri, 23 decembrie, polițiști […]
Be the first to comment