O sută de inimi tratate la Spitalul Județean Constanța. Președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi: „Sănătatea nu e un lux, e un drept”

Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Constanța. FOTO Consiliul Județean Constanța

O sută de vieți salvate în mai puțin de patru luni, aceasta este performanța echipei medicale din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cateterism Cardiac al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, o secție esențială pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare grave, înființată în vara acestui an cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Prima intervenție a avut loc pe 15 iulie 2025, iar de atunci, echipa condusă de dr. Adnan Mustafa, medic primar cardiolog cu competență în cardiologie intervențională, a realizat 100 de proceduri coronariene, investigații diagnostice și terapeutice, inclusiv implanturi de stenturi, multe dintre ele salvatoare de vieți.

„Pentru mine, sănătatea oamenilor este cea mai importantă. De aceea, m-am luptat ca acest laborator să fie înființat aici, la Constanța, pentru ca pacienții să nu mai fie nevoiți să plece în alte orașe când timpul face diferența între viață și moarte. Când vezi pacienți care pleacă acasă sănătoși, îți dai seama că toată munca și efortul merită. Pentru mine, asta înseamnă administrație, să faci lucruri care se simt, nu doar se văd. Sănătatea nu e un lux, e un drept. Și o voi trata mereu ca pe o prioritate”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Prin înființarea laboratorului, Constanța face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din regiune, fapt care a redus inclusiv timpul critic de intervenție pentru pacienții cu infarct miocardic și alte urgențe cardiovasculare.

„Fiecare inimă tratată ne dă puterea să mergem mai departe, să ne dezvoltăm și să asigurăm cât mai multe servicii medicale”, au transmis și reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Rezultatele primelor luni confirmă impactul real al acestei investiții: zeci de vieți salvate, o infrastructură medicală modernă și o echipă dedicată, care aduce medicina intervențională de performanță mai aproape de pacienții din Dobrogea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*