
O profesoară a fost agresată de un elev, care a lovit-o în față, iar evenimentul s-a petrecut la un colegiu din municipiul Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un elev ar fi agresat fizic un cadru didactic, în timp ce s-ar fi aflat într-o unitate de învățământ din municipiul Constanța.
”Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, elev al unui colegiu din municipiul Constanța care, pe fondul unui conflict verbal spontan cu un cadru didactic, ar fi lovit-o pe femeia de 45 de ani cu palma în zona feței, provocând indignarea celorlalți elevi.
Femeia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i pus la dispoziție formularul de cerere, potrivit Legii 26/2024” – IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Be the first to comment