Forțele Aeriene Italiene au trimis alte patru avioane Eurofighter Typhoon la baza de la Mihail Kogălniceanu

Aeronavele Eurofighter Typhoon executa misiuni de poliție aeriană în spațiul României. FOTO raf.mod.uk

Forțele Aeriene Italiene au suplimentat cu încă patru aeronave Eurofighter Typhoon detașamentul dislocat, din luna decembrie a anului trecut, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, ajungând, în acest moment, la opt aeronave de luptă.

Potrivit MApN, primele două avioane au aterizat încă de duminică, 27 februarie, iar celelalte două au sosit marți, 1 martie, în baza de la Mihail Kogălniceanu.

Detașamentul italian execută în țara noastră, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române, ai Forţelor Aeriene Germane și ai Forțelor Aeriene Americane, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

În baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu se mai află și șase aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, trei care au sosit în data de 24 februarie, iar alte sosite din 17 februarie.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*