O poșetă uitată pe mașină, găsită și restituită de jandarmi proprietarei

O poșetă uitată pe mașină, găsită și restituită de jandarmi proprietarei. FOTO IJJ Constanța

Cu ajutorul jandarmilor, o femeie din Constanța a reintrat în posesia poșetei uitată pe autoturism, în zona parcării Rex din stațiunea Mamaia.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, duminică, 21 martie, în jurul orei 18.00, un echipaj aflat în patrulare în stațiunea Mamaia a observat o poșetă uitată pe o mașină parcată în zona Rex.

„Subofițerii nu au stat pe gânduri și au început demersurile necesare în vederea găsirii proprietarei. În prezența unui martor asistent, oamenii legii au inventariat bunurile aflate în geantă pentru a găsi un act de identitate”, au transmis reprezentanții IJJ Constanța.

Ulterior, jandarmii au găsit-o pe păgubită și i-au returnat poșeta în care se aflau documente, obiecte personale, precum și o sumă de bani. Aceasta a verificat bunurile returnate și a constatat că nu lipsește nimic, mulțumind totodată reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța pentru gestul firesc și spiritul civic de care a dat dovadă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*