O mie de polițiști au desfășurat acțiunea “Blocada”, în județul Constanța, la finalul săptămânii trecute

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Constanța

În perioada 26 – 28 ianuarie, aproximativ 1.000 de polițiști au desfășurat activități cu efective mărite, în cadrul acțiunii ”Blocada”, în județul Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și rutiere.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 664 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 334.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 75 de permise de conducere, dintre care 39 pentru depășirea limitei legale de viteză, și au fost retrase 46 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 16 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Constanței, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 20.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au identificat un minor, de 16 ani, care a condus un moped neînmatriculat, pe șoseaua Constanței din comuna Cobadin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autotursim,  pe strada Plantelor din orașul Hârșova, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce auturisme pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât și testarea cu aparatul din dotare, pentru stabilirea indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*