O femeie din Mangalia a fost arestată preventiv pentru tâlhărie

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

O femeie din Mangalia a ajuns după gratii pentru tâlhărie.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 9 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au efectuat o percheziție domiciliară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

”Percheziția a avut loc în municipiul Mangalia, la locuința unei femei, de 26 de ani, bănuite de săvârșirea faptei. Astfel, din probatoriul administrat în dosar a reieșit că, la data de 7 iunie a.c., în jurul orei 20.00, femeia ar fi sustras prin violență aproximativ 9.000 de lei din buzunarul persoanei vătămate, un bărbat de 51 de ani.

Fapta ar fi fost săvârșită în parcarea unui hipermarket din municipiul Mangalia.

În urma efectuării percheziției, în locuința acesteia a fost găsită suma de 2.900 de lei” – IPJ Constanța.

Femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, condusă și încarcerată în centrul de Reținere și

Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 9 iunie, a fost prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

La percheziție au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*