O farmacie din Constanța vindea soluție de curățat drept alcool sanitar. Polițiștii au dat amenzi de 57.000 de lei

Farmaciile au intrat în jocul murdar al speculei și înșelătoriei. FOTO IPJ Constanța

La cele șase puncte de lucru din Constanța și Cumpăna ale unei farmacii, polițiștii constănțeni au depistat soluție de curățare vândută ca și alcool sanitar, precum și alte produse în neregulă. Valoarea totală a amenzilor aplicate în cele șase puncte de lucru ajunge la 57.000 de lei. 

În perioada 30-31 martie polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu sprijinul inspectorilor D.G.A.F.P. Constanța au efectuat verificări la 6 puncte de lucru ale unei unități farmaceutice din județul Constanța, cu privire la respectarea normelor referitoare la comercializarea produselor de protecție împotriva COVID-19.

Astfel, au fost identificate 581 de sticle – 290,5 litri de soluție de curățare, care era comercializată drept alcool sanitar. De asemenea, polițiștii au descoperit 21 de cutii cu mănuși, în valoare de 2.100 de lei, care erau expuse spre comercializare fără a avea afișat prețul de vânzare, precum și 179 de sticle (89,5 litri) cu lichid dezinfectant pe a căror etichetă nu era specificat termenul de valabilitate.

Polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.000 de lei, la Legea 12/1990 și au ridicat, în vederea confiscării, bunurile, evaluate la 13.186 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO Percheziții la mai multe farmacii din județul Constanța ce vindeau dezinfectant substituit sau produs fără autorizație | Constanța NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*