Noi oportunități pentru dezvoltarea economică a orașului Cernavodă

Pavan Abraham, Președintele ASSOCHAM a fost primit de primarul din Cernavodă, Liviu Negoiță. FOTO Primăria Cernavodă

Vicepreședinte Indiei, E.S. Dl. Venkaiah Naidu, a vizitat Romania în perioada 18-20 septembrie 2018 cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Romania și Republica India. Acesta a venit însoțit de mai mulți oameni de afaceri dornici să investească în România. Unul dintre aceștia, președintele ASSOCHAM – prima și cea mai veche cameră de comerț și industrie din India, Pavan Abraham a vizitat Cernavoda, vineri, 21 septembrie.

Vizita a avut drept scop dezvoltarea și consolidarea relațiilor politico-diplomatice dintre cele două state precum și strânsa colaborare a acestora pentru a identifica și alte ramuri de interes comun în vederea intensificării relațiilor economice dintre cele două țări.

E.S. Dl. Venkaiah Naidu a venit la București însoțit de o delegație de oameni de afaceri interesați să investească în țara noastră în domeniile sănătații, comerțului, culturii și turismului, motiv pentru care aceștia au rămas în Romania pentru a vizita mai multe orașe cu potențial în aceste domenii.

De-a lungul vizitei, la București a fost semnat un Memorandum de colaborare în domeniul turismului între Republica India și Romania, iar la Ploiești s-a semnat un Memorandum de înțelegere între Universitatea de Petrol – Gaze din Ploiești și Universitatea Petrol Pandit Deendayal din Gandhinagar. De asemenea a fost semnat un protocol de colaborare între Camera de Comerț și Industrie Prahova și ASSOCHAM – prima și cea mai veche cameră de comerț și industrie din India.

În cadrul programului oficial al deplasării delegației din Republica India în Romania, Administrația Publică Locală Cernavodă, a primit vineri, 21.09.2018, vizita oficială a Dl. Pavan Abraham Președintele ASSOCHAM cu sediul în America de Nord.

Pe parcursul vizitei la Cernavodă, s-au adus în discuție mai multe aspecte de interes comun precum: dezvoltarea turismului medical, evoluția și investiția în domeniul hotelier, schimburi de experiență în domeniul educației, posibilități de colaborare în domeniul afacerilor în parteneriat dar și investițiile străine directe.

De asemenea, în cadrul vizitei la Cernavodă, Dl. Pavan Abraham a manifestat un interes deosebit pentru reabilitarea clădirii de pe str. Str. 24 Ianuarie și transformarea acesteia într-un Centru de recuperare medicală, precum și pentru construirea unui hotel de lux în vecinătatea zonei în care acum se amenajează Promenada Via-Verde Cernavodă.

Cele 2 obiective precum și varietatea posibilităților de investiții în diverse sectoare de interes comun sunt motivul pentru care, în luna noiembrie a acestui an, Dl. Pavan Abraham va reveni la Cernavodă pentru a semna un Memorandum de înțelegere pentru promovarea legăturilor de afaceri dintre ASSOCHAM America de Nord și orașul Cernavodă.

Autoritatea Publică Locală sprijină și face toate demersurile necesare pentru a atrage investitori romani sau străini pe raza orașului Cernavoda. Scopul principal este dezvoltarea economică a orașului și crearea unor noi locuri de muncă pentru cernavodeni.

Adauga valoare acestui articol "Noi oportunități pentru dezvoltarea economică a orașului Cernavodă"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News