Un echipaj SMURD a fost solicitat la Secția Exterioară a Penitenciarului Poarta Albă pentru un pacient bolnav. Potrivit unor surse neoficiale, acesta era fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.
Echipajul medical a fost solicitat pentru un deținut cu febră. În urma investigațiilor medicale efectuate, s-a constatat că este cel mai probabil o infecție urinară. Pentru că pentru un diagnostic precis și tratarea acestei afecțiuni era nevoie de investigații medicale suplimentare, s-a luat decizia transferării pacientului în Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Constanța. Numai că Nicușor Constantinescu a refuzat transportul la spital, urmând a fi tratat în penitenciar.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În această primăvară, Programul de lucru al sectiilor ACVARIU, DELFINARIU, PLANETARIU, MICROREZERVATIE si PASARI EXOTICE este urmatorul: Luni – duminica intre orele 08:00 – 16:00 Demonstratii Delfinariu: orele 11:00 si 15:00 Demonstratii Planetariu: orele 10:15, […]
În dimineață de 2 iulie, la ora 4.36, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia au oprit în trafic, pe stradă Mihail Kogălniceanu din localitatea 2 Mai, un autoturism. La volan a fost identificat S.C., în […]
O comedie semnată de George Bernard Show poate fi urmărită la sfârșitul acestei săptămâni la Constanța. Piesa de teatru ” Profesiunea Doamnei Warren” are loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”, în data […]
Be the first to comment