Negocierile dintre sindicaliștii Rompetrol și conducerea companiei s-au încheiat cu un acord

Angajati Petromidia. FOTO KMG International
Angajati Petromidia. FOTO KMG International

KMG International, Rompetrol Rafinare și reprezentanții sindicatelor din cadrul rafinăriei Petromidia au ajuns la un accord, joi, după mai multe runde de negocieri.

Compania informează publicul și partenerii că toate procesele de lucru sunt efectuate în condiții normale și operațiunile de rafinare nu au fost afectate în timpul perioadei dialogului cu privire la viitorul statut al Contractului Colectiv de Muncă.

Rezultatele pozitive ale discuțiilor au fost obținute într-o perioadă dificilă pentru Grup și pentru Rompetrol Rafinare, în contextul deciziilor luate de autoritățile române privind sechestrul asupra activelor, dar KMG International continuă să acționeze ca o entitate responsabilă față de angajații săi, un investitor de încredere în economia românească și pentru comunitățile din România.

KMG International, Rompetrol Rafinare, împreună cu sindicatele, sunt acum în acord cu privire la etapele viitoare necesare pentru a susține operațiunile rafinăriei și pentru a asigura operațiunile companiei și Grupului în viitor, cu beneficii pentru ambele părți, pentru dezvoltarea afacerii și pentru oamenii săi.

Grupul a demonstrat pe parcursul anilor beneficiile aduse economiei românești – asigurarea de locuri de muncă pentru mai bine de 5.000 de oameni în România, precum și contribuții la bugetul de stat de peste 12 miliarde USD în ultimii 7 ani și beneficii operaționale pentru 3.500 de parteneri și furnizori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*