Musulmanii din România sărbătoresc, de luni, cele trei zile ale Ramazan Bayram-ului

Moscheea Carol I din Constanța sau Moscheea Regală, monument istoric. FOTO Cătălin SCHIPOR

Credincioșii musulmani vor sărbători luni, 2 mai, prima din cele trei zile de Ramazan Bayram, sărbătoare care încheie Luna Sfântă Ramazan.

În dimineața primei zile de Ramazan Bayram, în geamii se va oficia slujba specifică acestei sărbători. La Geamia Hunchiar din Constanța, slujba va fi oficiată de muftiul Muurat Iusuf și va începe la ora 06.30. După slujbă, membrii familiilor merg la cimitir pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice, urmând ca mai târziu copiii să colinde din casă în casă, prilej cu care vor primi în dar dulciuri. De altfel, preparatele specifice Ramazan Bayram-ului sunt dulciurile tradiționale preparate de gospodine, la loc de cinste regăsindu-se pe mesele tuturor baclavalele.

Cele trei zile de sărbătoare, care vor încheia luna dedicată postului și rugăciunii, vor fi petrecute de credincioșii musulmani alături de familie și prieteni.

În prag de sărbătoare, muftiul Muurat Iusuf transmite credincioșilor musulmani următorul mesaj:

„Dragi credincioși musulmani, ne pregătim de trei zile de sărbătoare, după o lună de zile în care am dedicat cea mai mare parte a timpului căinței și rugăciunii și ne-am primenit sufletește prin citirea Coranului cel Sfânt. Sunt convins că Ramazan Bayram-ul de anul acesta aduce și mai multă bucurie în sufletele și în casele noastre pentru că, după doi ani de restricții impuse de contextul pandemic, acum ne vom putea bucura din nou de prezența tuturor celor dragi, membri ai familiilor și prieteni. Viața noastră revine încet la normal, dovadă fiind în acest sens și numeroasele activități pe care am putut să le desfășurăm în ultima lună. Tot după doi ani de întrerupere, am avut bucuria de a se relua anul acesta și Olimpiada de Religie Islamică, festivitatea de premiere a celor mai buni elevi având loc vineri, 29 aprilie, cu doar câteva zile înainte de marea noastră sărbătoare. O veste bună avem și de la autoritățile locale constănțene, acum în prag de sărbătoare, care ne vor susține pentru a putea da în folosință în scurt timp noul cimitir musulman, dar și de la autoritățile locale din Iași și București, unde, de asemenea, am primit terenuri pentru amenajarea de noi cimitire musulmane. Sunt doar câteva din demersurile noastre care ne dau speranța că după doi ani grei ne putem relua activitatea în mod normal. Deși noi, credincioșii musulmani din România, avem motive de bucurie, nu departe de noi sunt, însă, și frați de-ai noștri greu încercați de data aceasta de ororile războiului, mulți dintre ei refugiați în România. Să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm pentru Pace și să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta! În încheiere, doresc să transmit tuturor credincioșilor musulmani

Ramazan Bayram Fericit!

Ramazan Bayramî Qayîrlî bolsîn!

Ramazan Bayramı hayırlı olsun!

Eid Al-Fitr Mubarak!”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*