Ministrul Transporturilor și oameni de afaceri din Kazahstan, în Portul Constanța

Ministrul Transporturilor și oameni de afaceri din Kazahstan, în Portul Constanța. FOTO CN APM Constanța

O delegație kazahă condusă de ministrul Transporturilor al Republicii Kazahstan, Marat Karabayev Karimzhanovich, a vizitat astăzi Portul Constanța.

Vizita este organizată de Ministerul român al Transporturilor și Infrastructurii și Ambasada Republicii Kazahstan la București.

Înalții oficiali kazahi, însoțiți de Ambasadorul Republicii Kazahstan la București, Excelența Sa, Ali

Yerlik Shakirovich, au fost întâmpinați de conducerea CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și secretarii de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Bogdan Stelian Mîndrescu și Adrian Foghiș.

„Este o deosebită onoare să primim astăzi vizita delegaţiei Ministerului Transporturilor din Kazahstan, condusă de domnul Ministru al Transporturilor Karabayev, însoţită de reprezentanţi ai companiilor kazahe din domeniul transporturilor.

În acest nou context geopolitic, Middle Corridor a devenit una din rutele esenţiale pentru conexiunea dintre Asia Centrală, Orientul Îndepărtat şi Europa. Astfel, relaţiile bilaterale dintre Portul Constanţa şi partenerii din Marea Caspică devin esenţiale, cu perspectiva creşterii fluxurilor de mărfuri în ambele direcţii.

Sper ca această întâlnire să vă ofere o imagine completă asupra oportunităţilor oferite de Portul Constanţa şi să întărească şi mai mult cooperarea noastră“, a declarat Florin Vizan, directorul general al CN APM SA, în deschiderea evenimentului.

După un tur tehnic la bordul navei de protocol Anghel Saligny și o prezentare a portului Constanța, a avut loc o întâlnire de afaceri între reprezentanţi ai companiilor naţionale şi private din Kazahstan specializate în logistică, alături de autorităţi ale Asociaţiei Internaţionale Trans-Caspian International Transport Route – TITR și operatori portuari, firme de transport, furnizori de servicii maritime şi navale din portul Constanța.

Împreună, au căutat oportunităţi noi pentru dezvoltarea parteneriatelor comerciale, precum şi pentru accelerarea fluxului de mărfuri pe ruta Marea Caspică – Marea Neagră.

Reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a prezentat partenerilor din Kazahstan planurile investiționale pe toate sectoarele de transport, precizând faptul că nevoia de finanțare este de 72,8 miliarde euro pentru ca România să își atingă dezideratul de conectivitate, inclusiv cu Portul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*