Pentru executarea unor lucrări de reabilitare și sectorizare, la nivelul Gospodăriei de apă – Tatlageac, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 21 aprilie, în intervalul orar 09.00 – 16.00.
În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea 23 August, precum și cei din stațiunile Neptun și Olimp.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă, pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O comună din Constanța a ajuns vedetă în celălalt al țării. Felul în care primarul Valentin Vrabie și-a gospodărit localitatea i-a făcut pe oamenii din Deva să-l stabilească premiantul unei campanii inedite. “Premianții fără premii” […]
Containerul Polaris M Holding pentru deșeuri voluminoase este amplasat până 12 ianuarie, pe strada Productelor din Constanța, lângă Platforma 467. Aici pot fi depuse: mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte sanitare, mochete, calorifere De asemenea, deșeurile […]
Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm din zona Tomis Nord, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei din noaptea de miercuri – 02 august […]
Be the first to comment