„Memoria apei”, o comedie tristă despre pierderea ființelor dragi, următoarea premieră la Teatrul de Stat Constanța

Scenă din piesa „Memoria apei“

„Într-un laborator din Franța s-au făcut mai demult niște experimente legate de apă, încercau să verifice eficiența homeopatiei. Și, după luni întregi de teste, au observat că, dacă îndepărtezi dintr-o soluție pe bază de apă toate substanțele curative, toate-toate, apa încă își păstrează efectul benefic. E ca o bandă magnetică. Apa are memorie.”

Teatrul de Stat Constanța vă invită la premiera noului său spectacol, „Memoria apei”. Avanpremiera este programată vineri, 20 septembrie, iar premiera – sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 19:00.

„Memoria apei” este primul mare succes al scriitoarei englezoaice Shelagh Stephenson. Piesa a fost montată în premieră la Hampstead Theatre din Londra în 1996 și a câștigat premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie. Textul a fost adaptat și pentru film, produs în 2002, cu Julie Walters în rolul principal, sub titlul „Înainte să pleci”. Piesa, în care trei surori se întâlnesc pentru a pregăti funeraliile mamei lor, are o sursă autobiografică evidentă, fiind scrisă imediat după moartea mamei lui Shelagh Stephenson, iar scriitoarea având patru surori.

Spectacolul de la Constanța este montat de Vladimir Anton, un regizor din generația tânără, cu o activitate profesională remarcabilă, cu o mare forţă de creaţie artistică, cu ambiția de a-și pune puternic amprenta în contextul teatral actual, atât prin creaţiile sale, cât și prin activitatea universitară. A montat la multe teatre din țară, a regizat seriale de televiziune, este trainer al tinerilor actori și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC).

Din dragoste pentru creaţiile sale regizorale şi probabil pentru a fi cât se poate de autentic, Vladimir Anton îşi traduce adeseori singur textele pe care le montează, cum este și cazul piesei lui Shelagh Stephenson, iar uneori se ocupă de light design şi sound design, astfel energia lui simţindu-se mult mai intens în produsul finit.
În 2015, spectacolul regizat de Vladimir Anton, „Priveşte înapoi cu mânie” de John Osborne, obţinea la Festivalul de Dramaturgie contemporană de la Braşov – premiul pentru Cel mai bun actor şi premiul pentru Cea mai bună actriţă. În 2018, la Festivalul „Buzău Iubeşte Teatrul”, Vladimir Anton a obţinut Marele Premiu al Festivalului pentru spectacolul „Când timpul nu se mişcă”, de Donald Margulies.

Activitatea artistică, pedagogică şi de cercetare, dar şi celelalte activităţi pe care le desfăşoară fac din Vladimir Anton un artist complex şi complet, cu un potenţial uriaş, admirabil.

Scenografia este realizată de Maria Miu, secondată de Diana Sav, ambele aflate la a doua colaborare, după „Ovidius in Love” (2017).

Master of Fine Arts al Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, secţia Scenografie de Teatru şi Film, Maria Miu este autoarea a peste 210 creaţii în teatru, operă, film şi televiziune, în România şi în străinătate, fiind recompensată, de-a lungul carierei sale, cu numeroase premii naţionale şi internaţionale. În 2016 a primit Premiul pentru întreaga activitate în cadrul Galei UNITER.

A creat decoruri şi costume pentru Arte TV, pentru Televiziunea Germană (ZDF), pentru National Geographic şi History Channel, pentru Channel 5, în Anglia, pentru instituţii teatrale şi muzicale din Belgia, Japonia, Irlanda de Nord, Germania, Anglia, pentru multe teatre din România şi majoritatea teatrelor din Bucureşti. A participat la turnee în toată lumea şi a lucrat cu numeroşi regizori celebri. Le-a fost alături în creaţie regizorilor Alexandru Darie, Silviu Purcărete, Dinu Cernescu, Alexander Hausvater, Horaţiu Mălăele, Andrei Şerban, Alexa Visarion, Horia Suru, Chris Simion şi alţii.

Așa cum veți vedea, sensibilitatea sa aparte este foarte potrivită unui spectacol cu patru femei speciale în prim plan și unui text scris de o femeie dramaturg.

Lighting design-ul este realizat de Lucian Moga, și el aflat la a doua colaborare cu Teatrul de Stat Constanța, după „Ovidius in Love” în 2017. Cu o carte de vizită impresionantă, având la activ colaborări cu mulți dintre marii regizori ai României, Moga este apreciat la superlativ de profesioniștii din teatru.

Distribuția este alcătuită din Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*