Marinarii militari sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor

Defilare militară FOTO Forțele Navale Române / Arhivă

Cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, Forţele Navale Române participă joi, 24 ianuarie, la ceremonii organizate în mai multe orașe.

Acestea vor avea loc astfel: la Constanța, de la ora 11.00, în Piața Ovidiu; la Mangalia, de la ora 10.55, la Complexul monumental din Piaţa Republicii; la Brăila, de la ora 11.00, în Piaţa Independenţei la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza; la Tulcea, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului; la Babadag, de la ora 09.00, la Monumentul Eroilor din Babadag.

De asemenea, la Cercul Militar din Brăila va fi marcat acest moment important din istoria României, printr-un simpozion cu tema ”Mica Unire”, miercuri, 23 ianuarie, în intervalul orar 12.00-13.30.

Reprezentanţii Forţelor Navale vor participa, în Bucureşti, la activităţiile organizate de Ministerul Apărării Naţionale, începând cu ora 09.30, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei.

Unirea Principatelor Române a reprezentat, pentru marinarii militari, actul premergător de constituire al Marinei Militare Române moderne.

Prin unirea flotilelor Moldovei și a Țării Românești, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării Forțelor Navale Române de azi, iar după revenirea Dobrogei la Patria Mamă și dobândirea ieșirii la Oceanul Planetar de către țara noastră, Forțele Navale Române au primit în aria de responsabilitate și apărarea securității maritime a țării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*