Mâine începe campania de vaccinare a cadrelor didactice din județul Constanța

Centrul de vaccinare din Pavilionul Expozițional Constanța.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat și a transmis către Direcția de Sănătate Publică Constanța datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământul preuniversitar. Totodată, a stabilit și programarea cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și nedidactic din județ.

Astfel, potrivit IȘJ Constanța, activitatea va începe joi, 25 februarie, la ora 09.00, la Pavilionul Expozițional Constanța. Se organizează opt fluxuri destinate personalului din învățământ, șase fluxuri fiind pentru persoanele cu vârstă de peste 55 de ani și două fluxuri pentru persoanele cu vârstă de până în 55 de ani.

La nivelul județului, au solicitat să fie vaccinate prioritar 1.296 de persoane din învățământ, dintre care 551 sunt peste 55 de ani, iar 745 au sub 55 de ani. Vaccinarea va începe cu personalul din Municipiul Constanța, din 26 februarie continuând pentru tot personalul din județ, atât din unități de învățământ de stat, cât și din cele de învățământ particular.

„Menționăm că, din datele centralizate până vineri, 19 februarie, s-au vaccinat 1.056 de persoane din învățământul preuniversitar constănțean. De asemenea, precizăm că nu s-au înscris pentru vaccinare prioritară toți cei care erau programați în perioada imediat următoare pe platforma națională”, au transmis reprezentanții IȘJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Stiri De Ultima Ora - Mâine începe Campania De Vaccinare A Cadrelor Didactice Din Județul Constanța » Stiri Si Oferte

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*