Mai multe cartiere din Constanța au rămas fără apă potabilă în ziua de Paști. RAJA aruncă vina în curtea ENEL

Apa e oprită
Probleme cu furnizarea apei. FOTO Arhivă

Stația de pompare și tratare Palas, de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța a rămas fără energie electrică, motiv pentru care stația nu poate funcționa.

În aceste condiții, abonații din cartierele Energia, Baba Novac, CET, Viile Noi, Medeea, Palas , Km 4-5, Km 5, Poartă 6, Abator, Gara , Casa de Cultură , Inel I și Inel I I au rămas fără apă potabilă.

Imediat au fost anunțați reprezentanții Enel, care au dat asigurări că vor interveni cât mai curând pentru remedierea avariei, în sensul realimentarii cu energie a stației de tratare și pompare Palas pe o altă linie de medie tensiune.

“Asigurăm toți abonații afectați de lipsa apei din cauza disfuncționalităților de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie, că lucrătorii RAJA vor relua imediat alimentarea cu apă la parametrii normali, după ce echipele Enel vor remedia această situație.”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

UPDATE: Echipele de intervenție Enel au reușit remedierea avariei înregistrată la linia de alimentare cu tensiune a stației de tratare și pompare Palas Constanța. Imediat, lucrătorii RAJA au făcut manevrele de pornire a pompelor de la nivelul stației, pentru reluarea furnizării apei potabile către abonații afectați.

Având în vedere debitul, dar și zona mare deservită , abonații afectați – cei din cartierele Energia, Baba Novac, CET, Viile Noi, Medeea, Palas , Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Inel I și Inel II – vor avea apă la robinete la presiuni normale în jurul orei 15:00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*