Mai multe cartiere ale Constanței au rămas fără apă în urma unei avarii RAJA

Apa e oprită
Se oprește apa. FOTO Arhivă

RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 6 ianuarie, începând cu ora 12.15, pentru remedierea unei avarii pe conducta de distribuție apă de la nivelul Sursei Cișmea 1B, care asigură o parte din necesarul de apă pentru Stația de Tratare și Pompare Palas.

Din acest motiv, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele Tomis Nord, Boema, Tic Tac, Tomis III, Anadalchioi, cei de pe strada Poporului – tronsonul cuprins de bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu, bulevardul Alexandru Lăpușneanu – porțiunea delimitată de bulevardul Tomis și strada Nicolae Iorga, precum și cei arondați punctelor termice aferente.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonele afectate, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.

Potrivit acestora, ținând cont de diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, estimând că până în jurul orei 17.00 se va asigura alimentarea cu apă la parametrii optimi către toți consumatorii afectați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*