FOTO Magazinul eMAG din Constanța a fost prădat după ce două persoane au spart ușa cu un baros

Ușa de sticlă securizată a fost spartă cu un baros. FOTO CTnews.ro

În dimineața de 27 aprilie, magazinul eMAG din municipiul Constanța a fost ținta unei spargeri. Hoții au spart ușa de sticlă, au intrat și au luat mai multe telefoane, iar apoi au dispărut.

Se pare că cei doi suspecți, cu ajutoru unui baros au spart ușa de sticlă dinspre bulevardul Tomis, au intrat în magazin de unde au luat mai multe telefoane și au reușit să fugă înainte ca agenții firmei de pază să ajungă la fața locului.

Criminaliștii IPJ Constanța au prelevat probe de la fața locului, fiind demarată o anchetă pentru a se da de urma suspecților.

„Astăzi, în jurul orei 5.25, polițiștii din cadrul Secției 1 au fost sesizați prin apel 112 de către reprezentanții unei firme de pază cu privire la faptul că, la o societate comercială din municipiul Constanța, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că ușa de acces în societatea comercială, confecționată din sticlă, ar fi fost spartă cu un obiect dur, iar din interior ar fi fost sustrase mai multe bunuri (telefoane mobile).

Polițiștii Secției 1 au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi luate toate măsurile în vederea identificării autorilor și luarea măsurilor legale care se impun“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*