O macara a fost dărâmată de vânt în fața unui hotel din Mamaia, fără a cauza pagube sau a bloca în vreun fel circulația.
Pompierii au fost solicitați să intervină marți după amiază, după ce o macara a fost dărâmată de vânt în fața unui hotel din stațiunea Mamaia. La fața locului s-au deplasat o mașină de stingere și automacaraua. Macaraua nu a cauzat pagube, nici nu a blocat circulația. În acest caz a fost anunțat și Inspectoratul de Stat în Construcții. La fața locului sunt așteptați și reprezentanții Enel să o deconecteze de la energie electrică.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ești în căutare de joburi în Olanda? Participă la târgul de joburi din Constanța și vezi dacă ți se potrivește una dintre ofertele noastre de lucru. DB Work se ocupă încă din 2014 cu medierea […]
Credincioșii musulmani au celebrat noaptea trecută Regaip Kandili (Noaptea de Regaip), ce se sărbătorește în prima noapte de vineri a Lunii Recep. Este noaptea reculegerii, a „căutării” sinelui, noaptea căinței și a „contabilizării” tuturor faptelor […]
Primăria Municipiului Constanța se implică în campania umanitară pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din calea războiului. Astfel, la Pavilionul Expozițional din Constanța a fost deschis un centru de colectare. Toate persoanele care doresc […]
Be the first to comment