Luni, 6 septembrie, va fi lansat proiectul de eficientizare a sistemului de colectare a deșeurilor în comuna Cumpăna

Comuna Cumpana. FOTO Catalin Schipor

Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cumpăna organizează în data de 6 septembrie, evenimentul de lansare a proiectului „Eficientizare sistem de colectare deșeuri în Comuna Cumpăna, județul Constanța”. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, Măsura III.3 – Implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală, Apel nr.5, Măsura 1 – Sprijinirea activităților de pescuit și diversificarea acestora – cod 107 (în cadrul „Strategiei de dezvoltare locală a Asociației Grup Local Dobrogea Sud – FLAG Dobrogea Sud)”.

În cadrul acestui proiect, comuna Cumpăna beneficiază de finanțare prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, respectiv prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția Generală pentru Pescuit fiind Autoritate de Management. Bugetul proiectului este de 1.148.851,48 lei, din care 1.089.030,61 lei reprezintă valoarea totală eligibilă pentru finanțare prin POPAM 2014-2020, fiind valoare nerambursabilă in procent de 100 la sută.

Obiectivul general al acestui proiect vizează îmbunătățirea capacității de furnizare a serviciilor publice de colectare deșeuri și implicit îmbunătățirea factorilor de mediu din comuna Cumpăna, localitate situată în arealul Zonei Pescărești aferentă FLAG Dobrogea Sud, prin aplicarea unor măsuri combinate de investiții – achiziția a două autospeciale pentru colectare deșeuri, cu măsuri de informare – o campanie de conștientizare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*