Luminițele de Crăciun se vor aprinde și anul acesta în orașul Cernavodă

Luminițele de Crăciun se vor aprinde și anul acesta în orașul Cernavodă. FOTO: Primăria Cernavodă

Administrația publica locală din Cernavodă va da startul iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la fel ca în anii precedenți, în luna decembrie.

Potrivit reprezentanților Primăriei Cernavodă, la începutul acestei săptămâni s-a adjudecat licitația pentru montarea luminițelor de Crăciun și organizarea parcurilor de distracții pentru copii. Astfel, în luna decembrie, în centrul civic al orașului sunt așteptați tinerii și vârstnicii, deopotrivă, pentru a se bucura de magia sărbătorilor de iarnă, dar și de patinoarul care va funcționa de la jumătatea lunii decembrie, în aceeași locație. Tot aici se vor putea servi băuturi calde și dulciuri specifice Crăciunului.

Decorațiunile de sărbători vor fi montate pe toată întinderea orașului, în toate cartierele și parcurile din localitate. Luminițele festive de Crăciun se vor monta pe străzile orașului, în sensurile giratorii, pe stâlpii de iluminat stradal, în centrul civic, pe podul Sfânta Maria, pe zona Via Verde.

În parcurile din localitate se vor amenaja locații tip Orășelul Copiilor, care vor fi dotate cu oameni de zăpadă, Moș Crăciun, sănii cu reni 3D, globuri și stele luminoase, adevărate atracții atât pentru copii dar și pentru adulți deopotrivă. Evenimentul îi va purta pe cei mici într-un tărâm de poveste, unde se vor putea întâlni cu Moș Crăciun și elfii săi, care vor sosi negreșit să le asculte dorințele.

Orașul va fi împodobit cu instalații luminoase, ca în fiecare an, pentru a aduce atmosfera de Crăciun, nu doar în casele cernavodenilor, ci și în spațiul public.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*