Locuitorii din zona de vest a orașul Ovidiu nu vor avea joi, 22 aprilie, apă potabilă la robinete

Conducte de apă, înlocuite de RAJA. FOTO RAJA
Conducte de apă, înlocuite de RAJA. FOTO RAJA

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare și modernizare la nivelul Stației de Pompare Caragea Dermen, din municipiul Constanța, este necesară devierea unei conducte de distribuție apă potabilă, motiv pentru care RAJA SA va întrerupe furnizarea apei joi, 22 aprilie, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona delimitată de șoseaua națională și șoseaua de centură din orașul Ovidiu, dar și societățile comerciale Congaz, ENEL, Astek SRL și fabrica de betoane Alma Creativ Construct SRL.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au precizat reprezentanții RAJA SA.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL32 – Reabilitare conducte aducțiune Constanța, în valoare de 39.817.836,81 lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și constă în înlocuirea conductelor de aducțiune de la nivelul cișmelelor și a stațiilor de pompare Caragea Dermen, Călărași și Palas.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*