Locuitorii comunei Valu lui Traian, fără apă, astăzi, până la ora 12.30

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Mustafa Kemal Ataturk cu Constantin Pariano, din localitatea Valu lui Traian, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, astăzi, până la ora 12.30.

În acest timp nu vor avea apă la robinete toți consumatori din localitatea Valu lui Traian.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA SA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*