Licitația pentru PUZ-ul Portului Constanța, un proiect de peste un milion de euro, a fost oprită de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Portul Constanta. FOTO Catalin Schipor

Licitația pentru PUZ-ul Portului Constanța a fost oprită de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), pentru reevaluarea ofertei depuse de Synergetics Corporation SRL, una dintre companiile participante la licitație. Planul Urbanistic Zonal al Portului Constanța este unul dintre cele mai mari și mai complexe proiecte de acest tip din România, având o valoare estimată, conform documentației de atribuire de peste 5,1 milioane de lei.

Decizia CNSC obligă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța să reevalueze punctajul acordat ofertei Synergetics Corporation, considerând că aceasta a fost depunctată pe nedrept.

Procedura de atribuire a fost împărțită de către autoritatea contractantă, respectiv Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în două loturi: unul pentru elaborarea PUZ Port Constanța – Zona Midia, cu o valoare estimată de 885.000 de lei, iar celălalt pentru actualizarea PUZ Portul Constanța – Zona Constanța, cu o valoare estimată de 4.225.693 de lei.

În cadrul licitației pentru PUZ Port Constanța, pentru ambele loturi au fost depuse oferte de către Synergetics Corporation SRL, respectiv de către o asociere de companii condusă de Project Resolv Consulting SRL. Procedura de atribuire a celor două contracte – câte unul pentru fiecare lot – s-a blocat imediat după ce comisia de evaluare din cadrul autorității contractante a emis cele două rapoarte de atribuire.

În luna mai, Synergetics Corporation s-a adresat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, solicitând, pentru ambele loturi, anularea atât a rapoartelor, cât și a actelor prin care s-a comunicat rezultatul licitației.

În decizia sa din 25 iunie, CNSC a dat câștig de cauză societății contestatoare, obligând CN Administrația Porturilor Maritime să anuleze actele emise, începând chiar cu procesele-verbale de evaluare a ofertelor. De asemenea, CNSC a obligat autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de Synergetics Corporation, prin recalcularea punctajelor aferente fiecărui lot în parte. În plus, CNSC sancționează „decizia inacceptabilă” a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime de a considera oferta asocierii conduse de Project Resolv Consulting ca admisibilă, considerând-o drept o „încălcare a legislației (…) care ia aspectul unui precedent periculos, motiv pentru care [Consiliul] va sesiza atât Agenția Națională pentru Achiziții Publice, cât și Curtea de Conturi.”

„Decizia CNSC corectează o serie de nereguli care au afectat temporar această licitație, restabilind condiții reale de transparență și concurență în atribuirea execuției acestui proiect extrem de important pentru România”, a declarat Adrian Ilie, partener Synergetics Corporation.

Synergetics este una dintre companiile cu experiență în mari proiecte de urbanism, fiind cea care realizează Planurile Urbanistice Generale pentru Brașov, Craiova, Planul de Amenajare Teritorială Ilfov și parte din consorțiul responsabil pentru PUG București.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*