Lecții educative organizate în școlile din Constanța cu ocazia Zilei mondiale a sănătății orale

Lecții educative organizate în școlile din Constanța cu ocazia Zilei mondiale a sănătății orale. FOTO DGAS Constanța

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, prin Compartimentul de prevenție, derulare și coordonare programe de sănătate și Serviciul de medicină școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a desfășurat în luna martie activități de sănătate orală în toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța, în cadrul proiectului „Acum pentru sănătate”.

În fiecare școală s-au organizat lecții educative, ce au avut ca subiect principal regulile de igienă orală și generală. Toate activitățile au fost completate de exemplificări ale tehnicii corecte de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, iar copiii prezenți au fost direct implicați în acest proiect interactiv.

Cei mici s-au distrat, dar au și învățat cum se efectuează corect un periaj dentar, cum să mențină o bună igienă orală sau cum pot fi prevenite afecțiunile orale. Mai mult, toți copiii au realizat desene/postere/referate, respectând tematica activității și au participat la mai multe concursuri:

  • să cunoască principalele reguli de igienă personală și dentară;
  • să mimeze periajul dentar corect;
  • să recunoască alimentele sănătoase/nesănătoase pentru dantură; participanții au vizualizat pe o planșă nivelul de zahăr conținut de câteva dintre alimentele cele mai des consumate;
  • să cunoască unele consecințe ale nerespectării regulilor de igienă dentară.

„Pentru că Ziua Mondială a Sănătății Orale se sărbătorește în fiecare an pe data de 20 martie, am inclus în cadrul proiectului Acum pentru sănătate activități de promovare a regulilor de igienă orală. Este primul proiect derulat de Direcția Generală Asistență Socială, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Vor mai urma și alte activități de promovare a sănătății”, a declarat Adriana Câmpeanu, director executiv Direcția medico-socială din cadrul DGAS Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*