La Cumpăna se pune piatra de temelie pentru o nouă creșă și o nouă grădiniță. FOTO Primăria Cumpăna
Primăria și consiliul local Cumpăna, vă invită să luați parte la slujba de sfințire a locațiilor pe care se vor construi creșa și o nouă grădiniță, pentru viitoarele generații de copii din Cumpăna.
Sfințirea acestora are loc marți, 6 noiembrie, după următorul program:
Ora 12.00 – sfințirea locației pentru creșă (fostul canton, zona Poșta)
Ora 13.00 – sfințirea locației pentru grădiniță (zona Parcul Verde 2)
Slujba va fi oficiata de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoți din localitate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Timp de patru zile, în perioada 15 – 18 noiembrie, la Bascov, în județul Argeș, s-a desfășurat finala Campionatului Naţional de haltere pentru tineret Under 23 şi speranţe olimpice. La competiție au participat aproximativ 100 […]
De la jumătatea lunii martie, casieria Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, dar și cea de la Acvariu își schimbă programul. Astfel, până la 30 aprilie 2018, vizitatorii pot să achiziționeze biletele între orele […]
Primăria Peștera va începe săptămâna viitoare pregătirile specifice pentru sărbătorile de iarnă, urmând să fie stabilitate sumele pentru cadourile ce vor fi oferite copiilor și persoanelor cu nevoi speciale din comună precum și pregătirea iluminatului […]
Be the first to comment