FOTO VIDEO Surpriză de 1 iunie la Mircea Vodă. Primăria a transformat stadionul într-un uriaș loc de joaca pentru cei mici

Activitățile organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului au fost reprogramate. FOTO cu rol ilustrativ

La Mircea Vodă, stadionul comunal de la marginea localității s-a transformat pe 1 iunie într-un spaţiu al distracţiei în care cei mici, alături de părinţi, bunici şi animatori, au redescoperit jocurile minunate ale copilăriei.

Uriașa pajiște verde a găzduit o scenă de spectacol, câteva trambuline, castele gonflabile cu tobogane și labirinturi colorate, ateliere de face-painting, zone de înghețată, vată pe băț, dulciuri și băuturi răcoritoare.

 “Astăzi, pentru ediția de 1 iunie 2018 am încercat să creem un mic orășel al copiilor, să creem o zi deosebită în care toți copiii din comuna Mircea Vodă să simtă că sunt copii, sa trăiască copilăria și să știe că sentimentul asta al copilăriei, al bucuriei unui copil îl regăsim și la noi ăștia adulți, chiar dacă unii mai suntem copii – atâta vreme cât avem părinți sau nu – și noi în sufletul nostru ne bucurăm alături de ei și ne bucurăm foarte mult când vedem zâmbetul sincer al unui copil, când îi  vedem bucuria sinceră pe față, când vedem ceea ce este frumos și știm să apreciem . Plus că retrăim prin ochii lor clipele frumoase ale copilăriei pe care și noi la rândul nostru le-am trăit” spune primarul din Mircea Vodă, George Ionașcu.

Scena de spectacol cu sonorizare de câteva sute de watti a fost inima petrecerii unde au cântat și au dansat persoanjele din poveștile și din desenele animate celebre. I-am întâlnit pe Superman, pe Uriașul Hulk, pe Tinker Bell, un Minion și câteva zâne din basmele vechi, împreună cu care copiii au dansat pe melodii din desene animate și nu numai: la un moment dat au încins o horă de toată frumusețea, pe o versiune re-masterizata a celebrei “Aseară ți-am luat basma” !

“Am început la 9 și un sfert azi dimineață – cam dimineață, să zic așa – dar copiii au început ușor, ușor să se strângă; avem o groază de copii, sunt foarte veseli și foarte voioși, sunt bucuroși de tot ceea ce le-am pregătit. Avem foarte multe surprize  pregătite pentru ei: mascotele din desenele animate, avem un program muzical foarte diversificat iar din partea noastră a Primăriei le-am pus la dispoziție tot ce-nseamnă tobogane, parc de distracții, trambuline și mici gustări: vată pe bat, înghețată, sucuri… Vrem să fie o petrecere reușită și o zi cât mai frumoasă și mai voioasă pentru ei” ne-a relatat edilul George Ionașcu.

Stadionul de la marginea localității Mircea Vodă s-a transformat pentru mai bine de patru ore într-o poveste scrisă de copiii comunei. Au cântat, au dansat, s-au bucurat și au ronțăit dulciuri jumătate de zi. Înghețata și sucurile au fost gratuite – oferite de Primărie, și mai toată lumea a trecut de 2 ori pe la uriașă lada frigorifică cu cornete de ciocolată și vanilie.

“Anul asta am început cu o ora mai devreme față de anul trecut – cei mici nu rezistă din cauza soarelui, pe toată durata evenimentului  care are cam 4 ore, și-am zis să-ncepem de la ora 9 pentu că nu este chiar atât de cald dimineață. Chair dacă sărbătorirea în sine se va termina la ora 12, celelalte jocuri și trambuline vor fi disponibile pe tot parcurusl zilei, până pleacă ultimul copil” ne-a declarat George Ionașcu.

De magia zâmbetelor celor mici, dar și de micile surprize dulci nu s-au bucurat doar copiii. Părinții și frații lor mai mari au plecat zâmbind din Orășelul Copiilor bucuroși că și Mircea Vodă are sărbători pe care le ții minte un an de zile, până la proxima ocazie.  Toate au fost posibile prin implicarea autorității locale care a reușit și de această dată să transforme o dorință într-o realitate apreciată de toți cei prezenți.

 

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*