Actiune a polițiștilor constănțeni. FOTO Cătălin Schipor
Peste 20 de persoane au fost amendate de polițiștii din municipiul Constanța după ce au încălcat ordonanțele militare cu privire la participarea la înmormântări în perioada stării de urgență.
Oamenii legii au fost sesizați în cursul zilei de 20 aprilie despre faptul că în cimitirul musulman din zona bulevardului IC Brătianu, mai multe persoane s-au strâns la o înmormântare. Polițiștii au identificat 24 de persoane care au participat la procesiunea religioasă și au aplicat fiecăruia câte o amendă în valoare de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria comunei Cumpăna, a organizat pe 28 martie 2018, o dezbatere publica având ca tema principala „Prezentarea raportului anual privind starea economica, sociala și de mediu a comunei Cumpăna”. La evenimentul ce s-a desfășurat in […]
Micile probleme de sănătate depistate la controalele de rutină se pot rezolva rapid, cu minimum de durere și efort financiar. Este principiul general după care se ghidează medicina modernă, iar la Constanța Policlinica OCH și-a […]
RADET Constanţa a ajuns să se roage de Asociațiile de proprietari să-și plătească facturile la timp. Conducerile asociațiilor pot să depună încasările la casieriile RADET situate in: Str. Badea Cârțan nr.14A; Str. Nicolae Balcescu nr. 14, Str. […]
Be the first to comment