La Acvariul din Constanța a fost pregătit noul bazin pentru rechini

Dr. Adrian Bîlbă a oferit detalii despre cel mai nou proiect de la Acvariu. FOTO CTnews.ro

Un bazin de 5 metri cubi a fost amenajat la intrarea în Acvariul Constanța, acesta urmând a fi noua casă pentru rechinii „Bamboo Shark“, dar și pentru cei pe care conducerea instituției intenționează să îi achiziționeze.

Rechinii aflați la Acvariul din Constanța au trăit laolaltă cu alți pești marinim dar au crescut și nu mai au suficient spațiu. Drept urmare s-a luat decizia amenajării unui nou bazin care să fie suficient de mare pentru aceștia, existând planuri să mai fie achiziționați și alți rechini.

„Bazinul are o capacitate de 5.000 de litri. Urmează să fie utilat în luna februarie, până la jumătatea lunii martie”, a declarat Adrian Bîlbă, directorul CMSN, care a precizat că pe lista de priorități se află și achiziționarea altor specii de rechini ce pot trăi în acvarii.

Bazinul respectiv urmează să fie umplut cu apă de mare ce va fi filtrată de pompe speciale, iar lumina ce va fi utilizată este și ea una ce se folosește la bazinele marine.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*