
Județul Constanța își extinde orizonturile de colaborare internațională printr-un acord strategic de parteneriat semnat cu regiunea Mangystau din Republica Kazakhstan, după cum informează Consiliul Județean Constanța. Documentul, parafat în cadrul unei vizite de lucru desfășurate săptămâna trecută, a fost semnat de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, fapt care marchează începutul unei cooperări extinse între cele două regiuni.
La ceremonia oficială au fost prezenți Consulul Onorific al Republicii Kazakhstan, Corina Martin, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, precum și reprezentanți ai Universității „Ovidius” din Constanța, ai operatorilor portuari și ai mediului de afaceri din ambele regiuni.
Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor de prietenie și dezvoltarea cooperării în domenii-cheie precum transportul și logistica, energia, turismul, investițiile și învățământul superior. De asemenea, acordul prevede inițiative comune pentru promovarea portului Constanța ca punct strategic de legătură între Asia Centrală și Europa, prin integrarea acestuia în coridorul de mijloc al fostului Drum al Mătăsii.
Corina Martin, Consul Onorific al Republicii Kazakhstan la Constanța și inițiator al proiectului de înfrățire, a declarat:
„Porturile Aktau și Constanța au devenit pilonii principali ce fac legătura între Asia și Europa. Avem oportunități comune de dezvoltare a capacităților logistice, a schimburilor comerciale în agricultură, energie verde, turism și mediu academic. Propunerea de semnare a unui memorandum între Județul Constanța și Regiunea Mangystau a fost avansată încă din ianuarie, iar azi am ajuns împreună la atingerea acestui obiectiv extrem de important pentru județul Constanța și pentru România.”
Discuțiile oficiale au vizat, totodată, stabilirea unor direcții concrete de colaborare între porturile Constanța și Aktau, în contextul reactivării coridorului de tranzit dintre Asia și Europa, precum și deschiderea unor noi oportunități în domeniul educației universitare și al investițiilor reciproce.
Prin această inițiativă, Consiliul Județean Constanța își reafirmă angajamentul de a promova județul pe plan internațional și de a sprijini proiecte care contribuie la dezvoltarea durabilă și la atragerea de investiții strategice în regiunea Dobrogei.
Be the first to comment