Jandarmii din Medgidia au întrerupt momentul de relaxare al unui tânăr aprovizionat cu etnobotanice

Nouă pliculeţe ce conţineau fragmente de substanţă vegetală au fost găsite de jandarmii din Medgidia, asupra unui tânăr în vârstă de 20 ani.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a observat în seara de 4 mai, în jurul orei 22.30, în zona silozului din municipiul Medgidia, un tânăr care a devenit agitat şi a încercat să fugă la vederea autospecialei.

După o scurtă urmărire, a fost prins pe străzile adiacente şi le-a povestit jandarmilor că intenţiona să găsească un loc mai retras, pentru a se relaxa cu cu ajutorul etnobotanicelor.

În urma verificărilor, oamenii legii au găsit asupra tânărului 9 pacheţele confecţionate din folie de aluminiu, ce conţineau fragmente de substanţă vegetală de culoare verde.

Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale şi au condus persoana în cauză la Poliţia municipiului Medgidia, în vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*