Jandarmii constănțeni asigură ordinea publică la mai multe evenimente sportive

Mașină a jandarmeriei. FOTO IJJ Constanța

Timp de 4 zile, jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia evenimentelor sportive organizate în județul Constanța.
Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii se vor afla în zonele în care se vor desfășura meciurile programate pentru acest sfârșit de săptămână.

Pe timpul misiunilor jandarmii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta atribuțiile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la necesitatea respectării normelor legale.

Suporterii echipelor, precum şi ceilalţi spectatori au obligaţia legală de a respecta regulile de convieţuire socială şi măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul arenelor sportive.

Recomandăm participanţilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă ce ar conduce la tulburarea ordinii publice, atât pe durata meciurilor cât şi după terminarea acestora, mulţumind totodată pentru modul civilizat în care şi-au încurajat echipele favorite până în prezent.

În aceste misiuni jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și din cadrul Poliției Locale.

Evenimentele sportive anunţate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenţi sunt următoarele: partida de handbal masculin A.H.C. Dobrogea Sud Constanța – C.S.M. Reșița, astăzi, 21 noiembrie; meciul de fotbal C.S. Poseidon Limanu 2 Mai – C.S. Făurei, vineri 22 noiembrie; partida de rugby A.C.S. Tomitanii Constanța – R.C. Timișoara Saracens, meciul de baschet masculin B.C. Athletic Constanța – C.S.M. Sighetul Marmației, sâmbătă 23 noiembrie; partida de handbal masculin A.H.C. Dobrogea Sud Constanța – C.S.M. Alexandria, duminică, 24 noiembrie.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor sportive, readucem în atenţie câteva reguli prevăzute de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, ce trebuie respectate de către participanţi:

  • spectatorilor le este interzis să pătrundă în stare vădită de beţie, să consume sau să introducă băuturi alcoolice în arena sportivă;
  • nu este permisă introducerea în arena sportivă a materialelor pirotehnice, armelor ori a altor obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice;
  • este interzis să se introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen sau care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică;
  • spectatorilor le este interzis:
    • să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel;
    • să pătrundă pe spaţiul de joc; să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
    • să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcaminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*