Ionuț Done a fost învestit subprefect al județului Constanța

Prefectul Dumitru Jeacă și subprefectul Ionuț Done . FOTO Prefectura Constanța

Ceremonia de învestire a noului subprefect al județului Constanța, Ionuț Done, a avut loc luni, 17 decembrie, în sala Remus Opreanu a palatului administrativ Constanța, în prezența secretarului de stat din MAI- coordonator pentru relațiile cu instituțiile prefectului, Adrian Petcu și a reprezentanților instituțiilor publice.

În ședința de guvern din data de 13 decembrie, a fost aprobată Hotărârea nr. 976, privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanta de către Ionuț Done, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1062 din 14.12.2018.

Secretarul de stat a dat citire Hotărârii de Guvern, după care Ionuț Done a depus jurământul și a mulțumit pentru încrederea acordată. Noul subprefect a subliniat în cuvântul său că pregătirea și experiența sa ca jurist și auditor în instituții publice îi conferă competența necesară pentru îndeplinirea responsabilităților, însă speră să poată beneficia în demersurile sale instituționale de sprijinul celor cu care va lucra.

Prefectul județului Constanța și-a exprimat încrederea că noul subprefect va contribui cu responsabilitate la activitatea instituțională, l-a felicitat și l-a asigurat de toată deschiderea la o bună colaborare.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a încheiat întâlnirea cu aceleași gânduri pentru noul subprefect și, mai mult, a transmis tuturor celor prezenți urările sale pentru sărbătoarea de Crăciun.

Ionuț Done este detașat ca subprefect din postul de auditor din cadrul Direcției de Audit Public Intern Constanța a MAI.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*