“Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. IPS Teodosie slujește la mănăstirea de la Cogealac cu același hram

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu

Sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia (com. Cogealac), cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.

Între anii 1901-1934 etnicii germani au ridicat în satul Colilia (comuna Cogealac, judeţul Constanţa) o biserică evanghelică. După plecarea lor, la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, lăcaşul de cult a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, iar comunitatea germană a fost despăgubită. În timpul comunismului, între anii 1967-1968, sistematizarea rurală a dus la părăsirea satului Colilia și, implicit, a bisericii care, în timp, s-a degradat: a rămas fără acoperiş, geamuri, uşi, doar cu zidurile laterale.

După reactivarea mănăstirii, în luna mai 2006, maica stareţă Rafaela a început coordonarea lucrărilor de reconstrucţie. Astfel, în perioada 13 septembrie 2007 – 29 iulie 2008 a fost construit paraclisul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. În plus, au fost realizate: clopotniţa, un corp de chilii, aghiasmatarul și un aşezământ social format din 20 de căsuţe pentru nevoiaşi.

Din noiembrie 2006 s-a lucrat la ridicarea bisericii mari pe ruinele fostului lăcaş de cult. Pictura, în frescă, a fost realizată de Sorin şi Paraschiv Bejan, între anii 2007-2009, iar catapeteasma este din zid, cu icoane pictate. Piatra de temelie a paraclisului cu hramul „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” a fost pusă în ziua de 13 septembrie 2007.

Duminică, 20 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul mănăstirii Bistrița Olteană. Cu acest prilej, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Bistriţa Olteană (județul Vâlcea).

Tot duminică, de la ora 18.00, ierarhul Tomisului va sfinți icoana „Maica Domnului Pantanassa”, tămăduitoare de cancer (o copie a icoanei aflată la mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, Grecia), la biserica „Buna Vestire” din Constanța (str. Dionisie cel Mic, nr. 50 A, cartier Coiciu), apoi va oficia slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Luni, 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Cu acest prilej, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și serbează hramul paraclisului.

Situată pe teritoriul comunei Topalu, în apropierea satului cu același nume, mănăstirea a fost înfiinţată în anul 2007, în vecinătatea cetăţii Capidava, vechi centru episcopal ce datează de la începutul secolului VI. Mănăstirea are hramurile Sfinţii Epictet şi Astion (8 iulie) şi Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie).

Intrarea în biserică a Maicii Domnului 

Sărbătoarea amintește de momentul aducerii Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, când avea 3 ani, de către părinții ei, drepţii Ioachim şi Ana, astfel împlinindu-se făgăduința de a închina pruncul unei vieți sfinte în Dumnezeu. Fecioara Maria a fost întâmpinată de către Arhiereul Zaharia, cel care a condus-o în cel mai sfânt loc al Templului, Sfânta Sfintelor. Fecioara Maria a viețuit la Templul din Ierusalim timp de 12 ani, până la logodna cu Fericitul Iosif.

Sărbătoarea este atestată documentar din secolul VI, fiind inițial hramul bisericii ridicate de împăratul Iustinian la Ierusalim, lângă ruinele Templului. Ea s-a generalizat în Apus în secolul XIV.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*